modificat dupa propria viziune
1) Vei primi un corp cind te vei naste. Poate să îţi placă sau îl pote nu il placi, însă va fi al tău pentru întreaga călătorie pe acest Pamânt de această dată. Cum îl tratezi depinde numai de tine. Totul e in mainele tale si in vb ta.
2) În fiecare zi vei primi o lecţie pentru că eşti înscris la cursul full-time numit VIAŢĂ. Poate să îţi placă lecţia sau să o consideri irlevantă ori prostească, dar în fiecare zi o lecţie va apărea într-o formă oarecare. Ai zilnic ocazia să înveţi din aceste lecţii. Ele se vor repeta regulat, până când experiența necesară ție va fi deplin asimilată.
3) Nu există greşeli, există numai lecţii. Cresterea este un proces de încercare şi eroare, se numeşte experimentare. Experimentele eşuate sunt la fel de mult parte din proces ca şi cele care la un moment dat reuşesc.
4) Deseori o lecţie învăţată va apărea din nou ca recapitulare. Ea poate fi deghizată faţă de forma originală în care a fost învăţată tocmai pentru a te testa dacă ai învăţat bine.
5) Învăţarea lecţilor nu se termină. Nu există nici o parte a vieţii care să nu conţină lecţii. Dacă mai trăieşti înseamnă că mai ai lecţii de învăţat.
6) Există doar aici AICI, iar ACOLO va fi in alta zi sau clipa.
7) Atunci cind zici ca cineva e ceva ..., atunci acel ceva e si in tine - fiindca cum altfel ai sti ca el e anume asa si nu altfel.
8) Ce faci cu viaţa ta este pe deplin decizia ta. Ai toate uneltele şi resursele să o modelezi aşa cum vrei. Alegerea este a ta. Alegerea este o recapitulare a lecţiilor pe care le-ai primit zilnic.
9) Ai deja toate răspunsurile, ele sunt scrise - invata sa recitesti din nou doar carti cu sens, răspunsurile la toate întrebările vieţii sunt deja, tot ceea ce trebuie să faci este să cauti, să asculţi şi să ai încredere in tine. A te ruga înseamnă să ceri răspunsuri, a medita înseamnă să le asculţi.
CEL MAI PROBABIL VEI UITA TOATE ACESTE REGULI. FII PUTERNIC IN CONTINUARE.
mesajul original e aici