Evoluăm de ne rupem! Suntem mai deștepți! Suntem atât de deștepți încât dăm mită mai mare ca amenda, plătim bani ca să nu stăm în rând... rând care intenționat se menține pentru ca deștepții să creadă că mare treabă se rezolvă acolo și se toarnă miere din butoi; și mai e ceva: ne simțim foarte importanți dacă trecem și ceilalți așteaptă; e un semn distinctiv chipurile a apartenenței la o clasă socială superioară... suntem atât de deștepți încât dăm mită pentru ca un funcționar public doar să-și îndeplinească obligațiile de serviciu. Este mai la modă să te audă ceilalți vorbind la telefon ceva de genul: “Hai că amuș rezolvăm. Amuș îi vâr 50 de evro!” decât să citești un act normativ și să știi ce ești în drept să ceri și de la cine.
Deșteptăciunea nu mai incape, se revarsă, se prelinge, curg râuri, râuri... ea se manifestă la toate nivelurile și în toate formele. Fiecare vrea să afișeze cât mai multă... păcat doar că numai cu afișatul rămânem.
Pentru că deștepții noștri încep a demonstra “Teoria focul stins” privită din diverse perspective, încep a descoperi apa caldă și a elabora “algoritmul uitatului în oglindă”. Mă refer la pseudodescoperiri absolut inutile pentru care primesc grade științifice și mai au tupeul de a se numi “oameni de știință”, pe cănd lucrările lor stau și adună praful în bibliotecile unde au fost donate. Au deștepții ăștia și o scuză pentru faptul că nu prea răstoarnă munți descoperirile lor: “Acum e greu de descoperit ceva. Totul e știut deja.”
Evident că e știut. Că doar nu poți să descoperi ceva ce toți știau deja. Ideea e că întotdeauna există loc pentru descoperiri și invenții. Pe vremea lui Einstein existau cu siguranță “savanți” care găseau scuze. El însă nu a pierdut timpul încercând să găsească motive și l-a folosit ca să revoluționeze fizica ca știință. Astfel de oameni nu sunt agreați de către deștepți. Să încerce un tânăr fără “neamuri la Ierusalem” să realizeze ceva într-adevăr valoros. Îl vor privi cu răutate toți deștepții și vor bolborosi printre fălcile grase ca de porc și dinții de aur că “ Nu-i bună lucrarea măi baiete. Ai scris niște prostii. ” Așa a fost și așa va fi mereu. “Te-or întrece nătărăii chiar de-ai fi cu stea în frunte” [M. Eminescu] pentru că ei sunt majoritari. Vor crea o comisie pe care trebuie să o hrănești și să o adapi, să-i ghiftuiești ca pe niște curcani în ajun de Crăciun după care te vor purta prin o lungă procedură, iar atunci când vei obține ce voiai inițial, foarte probabil deja să nu mai ai nevoie.
Tare deștepți am devenit. Avem toți profiluri pe Facebook și Одноклассники. Am devenit dependenți de ele. Postăm toată viața noastră personală. O publicăm. Toate prostiile, toate fotografiile compromițătoare, înregistrările tâmpite și lipsite de sens. Totul la pachet!
Pe vremuri nici serviciile secrete nu puteau afla atâta informație despre oameni cât ar putea afla astăzi un simplu cetățean. Dacă aș angaja o persoană la serviciu, aș accesa profilul ei de pe vreo rețea de socializare. Asta ar livra multă informație utilă. Cred că oamenii, pe lângă comportamentul lor social, mai au deja și un comportament specific pentru rețelele de socializare. Este foarte lesne să determini care individ se simte singur, care duce lipsă de atenție sau dacă atenția celorlalți este importantă pentru respectivul individ, dacă este sociabil sau retras, pervers, amoral, educat, cult, amabil, politicos, nepoliticos, fidel, infidel, organizat, dezorganizat, iteligent sau dobitoc, fățarnic sau sincer, bădăran sau nobil, etc. Este posibil de creat un portret psihologic detaliat pentru că toată activitatea și sentimentele se publică. Ele sunt accesibile!
