miercuri, 7 mai 2008

SCOPUL VIEŢII ESTE SUCCESUL - ORGANIZAREA TIMPULUI

Motto: „Cea mai bună modalitate de a-i ajuta pe cei săraci este să nu fii sărac.”
Învaţă să-ţi administrezi timpul (II)
  Întotdeauna ai o libertate absolută pentru a face o alegere. Toată viaţa noastră este o consecinţă a alegerii de moment a ceea ce facem şi a ceea ce nu facem. Legea alternativei absolute spune: „Îndeplinirea unei sarcini înseamnă neîndeplinirea alteia.”   De fiecare dată când începi o muncă, conştient sau inconştient decizi ca în acest timp să nu te ocupi de altele. Îndemânarea de a alege ce trebuie de făcut în primul rând, în al doilea şi ce nu trebuie de făcut deloc determină viaţa ta.
Alege cele mai de valoare sarcini
  Oamenii de succes, cei mai bine plătiţi colaboratori, de regulă, nu sunt mai deştepţi sau mai experimentaţi decât cei săraci. Deosebirea fundamentală dintre ei rezidă în faptul că oamenii de succes se străduie să muncească în permanenţă doar asupra sarcinilor importante, iar rataţii preferă să omoare timpul cu lucruri de nimic. Alegerea îţi aparţine. Tu decizi ce merită mai multă atenţie şi ce merită mai puţină atenţie. În consecinţă, decizia ta este dominanta viaţii tale.
Concentrează-te plenar doar asupra unei activităţi
  Fiecare sarcină necesită o concentrare absolută. Este una dintre cele mai puternici tehnici de organizare şi distribuire a timpului, dintre toate cele existente. Din momentul când ai ales cea mai importantă sarcină, începe să munceşti asupra ei şi fă acest lucru până la finalizare. Promite să nu te ocupi de nimic altceva şi să n-o abandonezi.   Dacă vei fi tentat s-o abandonezi, să faci o pauză sau s-o amâni pentru mai târziu, impune-te spunându-ţi: „La muncă! La muncă! La muncă!” Entuziasmează-te şi finalizează lucrul. Thomas Edison scria: „Succesul meu este consecinţa aptitudinii mele de a munci asupra unei sarcini fără întrerupere”. Foloseşte acest principiu în viaţă.
Fixează perioade de activitate intensă.
  Atunci când îţi planifici ziua de lucru, rezervează segmente de timp de 30, 60 şi 90 de minute pentru a putea munci intensiv, fără pauze asupra celor mai importante sarcini. Aceste segmente de timp au o importanţă colosală pentru finalizarea unor sarcini importante. Scoală-te mai dimineaţă şi munceşte fără pauze. Uneori, acest timp îl poţi găsi în orele de seară sau în zilele de odihnă. Orice activitate care necesită responsabilitate şi care are consecinţe serioase, cere timp, concentrare şi muncă asiduă.
  Precum spunea Earl Nightingale, „fiecare descoperire măreaţă este consecinţa unor eforturi de durată”.
Simte ritmul
Zilnic pune-ţi cinci întrebări, pe care repetă-le în permanenţă.   Prima: „De ce am fost angajat?” Pentru îndeplinirea căror sarcini ai fost angajat? Dacă şeful te-ar întreba: „Pentru ce te plătim?”, ce i-ai răspunde?   Tu ai fost angajat pentru atingerea anumitor rezultate, care au o mare importanţă pentru organizaţie. Ţine minte: 20% din toată activitatea ta determină 80% din importanţa ta ca lucrător.  Tu trebuie să ştii foarte exact de ce ai fost angajat şi ce fel de rezultate aşteaptă conducerea de la tine. Apoi concentrează-te plenar asupra acelor sarcini care sunt importante pentru business.
Concentrează-te asupra activităţilor eficiente
A doua întrebare care trebuie să ţi-o pui zilnic sună astfel: „Care sunt cele mai importante funcţii ale mele?” Acestea sunt activităţile care-ţi descoperă talentele, îndemânările şi experienţa, necesare pentru muncă eficientă, pentru companie şi pentru cariera ta. Care sunt ele?   Dacă nu eşti destul de sigur în răspunsurile tale, atunci întreabă-ţi şeful ce crede el. După ce l-ai ascultat, concentrează-te asupra sarcinilor primordiale.
Activează în domeniile primordiale.
  A treia întrebare: „Care sunt domeniile mele primordiale?” Precum am menţionat anterior, primordiale sunt acele sarcini care trebuie să fie îndeplinite cu orice preţ şi trebuie îndeplinite impecabil. Aceste domenii determină succesul sau falimentul.   Depistează exact aceste domenii, concentrează-ţi toată atenţia asupra îndeplinirii calitative şi asupra autoperfecţionării personale. Ţine minte: aptitudinea ta cea mai slabă determină nivelul celorlalte realizări. Nu permite ca deficienţele tale şi lipsa ta de profesionalism să frâneze ascensiunea ta, mai ales în condiţiile tuturor posibilităţilor de autoperfecţionare.
Simte diferenţa
  A patra întrebare sună astfel: „Ce pot face eu şi numai eu atât de bine, încât aceasta să aibă un impact serios asupra activităţii întregii companii?”   Este una dintre întrebările-cheie pentru a verifica direcţia şi traseul. Ce poţi face doar tu pentru cariera ta? Şi din nou, dacă nu ai încredere în răspuns, întreabă-ţi şeful. Posibil că el nici nu s-a gândit vreodată la aceasta. Dar din momentul când aţi ajuns la un numitor comun asupra activităţilor care vor aduce cel mai mare folos companiei, concentrează-ţi toate eforturile şi energia asupra realizării lor. Acest lucru poate schimba radical cariera ta.
Cea mai importantă întrebare
  A cincia şi cea mai importantă întrebare: „Cum aş putea să-mi organizez timpul în modul cel mai raţional?” Te va ajuta să răspunzi la ea tehnicile şi metodele de fixare a scopurilor şi de planificare personală. Cum poţi folosi eficient timpul?   Învăţând să-ţi pui această întrebare în permanenţă şi să răspunzi la ea, ştiind cu siguranţă că toate acţiunile tale sunt răspunsul, vei începe să reuşeşti de trei-patru ori mai multe decât semenii tăi. Productivitatea ta va creşte zilnic. Vei fi capabil să faci un volum mult mai mare de muncă şi să-i şochezi pe cei din jur cu rezultatele obţinute. Învaţă să distribui eficient timpul tău şi succesul este garantat.
Concentrează-te asupra rezultatului
  Cheia productivităţii înalte rezidă în următoarele: concentrează-te asupra perfecţionării acelor capacităţi care determină rezultatele majore. Concomitent, învaţă să transmiţi anumite responsabilităţi altora şi să amâni acele activităţi care nu au prea mare importanţă şi sunt doar timp pierdut.   Aşa precum spunea Goethe: „Tot ce este important nu trebuie să depindă de ceea ce nu este important”. Posibil că cel mai bun cuvânt pentru organizarea eficientă a timpului este cuvântul „nu”. Pur şi simplu spune „nu” de fiecare dată când vin peste tine lucruri care nu au nici o importanţă, dar care îţi iau prea mult timp preţios.
Cum înveţi să distribui timpul?
  Distribuirea timpului nu este ceva dificil. Principalul este practica. Regula succesului sună astfel: „Învaţă obiceiurile bune şi permite-le să-ţi dirijeze viaţa”.   Cu ajutorul practicii zilnice poţi obţine rezultate fenomenale şi poţi deveni un specialist al organizării timpului. Scrie zilnic lista obiectivelor, organizează-le după priorităţi, separându-le pe cele importante de cele neimportante după principiul „80:20”. Începe realizarea celui mai important obiectiv şi munceşte asupra lui până la finalizare fără a-ţi distrage atenţia asupra lucrurilor minore.   Atunci când finalizezi ceva important, simţi un puternic aflux de energie şi euforie. Te simţi mai puternic şi mai încrezut. Eşti într-adevăr fericit şi ştii că îţi controlezi viaţa. Eşti în culmea fericirii pentru că ai ajuns pe Olimp. Arzi de nerăbdare să începi realizarea altei sarcini importante... Dacă ai căzut în capcana de a abandona activitatea, de a te preocupa de lucruri minore, de a amâna pentru mai târziu, impune-te spunându-ţi: „Fă acum! Fă acum! Fă acum!” Învaţă să munceşti intens fără a lâncezi. Dacă ai început ceva, finalizează şi lucrează repede. Nu abandona activităţile importante la jumătate de cale. autor: Valentin DOLGANIUC

flagcounter